Text sumarizat despre "Odată cu sfârșitul verii, Ilarie pleca spre Craiova împreună cu sora sa, Mariana, iar de această dat..."

Odată cu sfârșitul verii, Ilarie pleca spre Craiova împreună cu sora sa, Mariana, iar de această dată li se alăturase și Marta, colega ei. Au pornit la drum înainte de răsărit, însoțiți de tatăl lor. În trăsură, din cauza denivelărilor, genunchiul lui Ilarie s-a atins din greșeală de al Martei, provocându-i un fior neașteptat. Inițial s-a retras, dar când s-au atins din nou, a simțit o plăcere aparte. Au rămas tăcuți, fără să îndrăznească să spună ceva care ar fi putut strica momentul. Când au ajuns la dealul Vârtinei, tatăl lui i-a rugat să coboare, iar doar Mariana a ales să rămână în trăsură. Ilarie și Marta au urcat împreună, apropiindu-se tot mai mult. La un moment dat, și-au împletit brațele și s-au sărutat, marcând începutul unei iubiri intense. După vacanță, Marta părea schimbată, iar sentimentele lor deveniseră evidente pentru toată lumea. Din această cauză, Ilarie a fost privit cu ostilitate de ceilalți tineri, dar nimic nu l-a îndepărtat de Marta. Ziua se ascundeau în locuri liniștite, iar seara se întâlneau în grădina ei, unde vorbeau în franceză, cu excepția declarațiilor de dragoste, pe care și le spuneau în română. Uneori, Ilarie se strecura în casa Martei pentru a cânta împreună la pian, iar între melodii își împărtășeau visele și își imaginau un viitor împreună, făcând planuri copilărești, dar sincere. Într-o zi, Ilarie și Marta au plecat cu bicicletele spre Ciuntești, dar au fost surprinși de o ploaie torențială. Cum întoarcerea nu era o opțiune, Marta a propus să rămână peste noapte la un han. Au primit o cameră cu un singur pat, iar, în glumă, Marta a spus că va spune acasă că au dormit afară, feriți de ploaie. În timpul nopții, Marta a fost deranjată de Theodosie, care băuse prea mult. Deși acceptase multe dintre fanteziile lui Ilarie, acum refuza să treacă o anumită limită. Când el a insistat, ea i-a mărturisit că voia să rămână pură până la căsătorie, fiind o promisiune făcută mamei sale. Încercările lui de a o convinge au speriat-o, iar relația lor s-a răcit. La întoarcere, Ilarie simțea că ceva se schimbase între ei. Zile mai târziu, Marta a căzut de pe bicicletă și s-a rănit, iar apoi s-a îmbolnăvit grav. Auzind că ea regreta că nu îi împlinise dorința, Ilarie s-a grăbit să-i aducă un doctor. Doctorul Stroia, șeful spitalului „Caritatea”, era cunoscut în întreaga țară. Ilarie nu-l întâlnise până atunci, dar, după două ore de așteptare, a fost impresionat de statura sa impunătoare. A încercat să-i explice motivul vizitei, dar nu știa exact ce boală avea Marlen. Doctorul, aflând că pacienta locuiește într-o comună, a refuzat să meargă din cauza programului său încărcat. Ilarie, disperat, i-a spus că Marlen era iubita lui și l-a rugat să o ajute. Impresionat de cuvintele lui, doctorul a acceptat și a mers cu el. În drum spre pacientă, i-a explicat că un medic trebuie să se dedice ajutării oamenilor și că binele făcut nu se măsoară în bani. I-a povestit și un caz în care a salvat o tânără, arătându-i că medicina luptă împotriva durerii, nu morții. Ilarie a rămas impresionat de lecțiile de viață ale doctorului și de importanța educației și dedicării în meseria de medic. Visarea lui Ilarie s-a oprit când s-au apropiat de pârâul Gemărtăluiului. I-a povestit doctorului Stroia despre căderea Martei, dar rana ei era deja vindecată. Când doctorul s-a îngrijorat, Ilarie a început să simtă frică. După câțiva kilometri, l-a întâlnit pe medicul Sabaru, iar Stroia îl certase pentru greșeli medicale. Ilarie se simțea neputincios și îngrijorat. Marta era foarte importantă pentru el și pierderea ei părea insuportabilă. După câteva zile, Ilarie a aflat că Marta fusese hipnotizată înainte de a muri, ceea ce poate i-a adus un oarecare confort. După moartea ei, Ilarie a primit caietul cu poeziile Martei și câteva lucruri personale, dar nu simțea că îl vor consola. Viața a continuat, dar el s-a simțit singur și fără sens.